Un Islam democratic?

Există impresia că Musulmanii suferă în mod disproporţionat de pe urma regimurilor dictatoriale, tiranice, a preşedinţilor ne-aleşi, a regilor, emirilor şi a altor potentaţi – ceeace este adevărat. O analiză atentă a lui Frederic L. Pryor de la Swarthmore Colege în Middle East Quarterly ("Sunt ţările Musulmane mai puţin Democratice?") trage concluzia că “In mai toate ţările sărace, Islamul este asociat cu drepturi politice reduse.”

Faptul că majoritatea ţărilor Musulmane sunt mai puţin democratice, poate duce la concluzia că în religia Islamică, factorul comun, este incompatibilitatea cu democraţia.

Nu sunt de acord cu această concluzie. Azi, soarta Musulmană, reflectă mai curând circumstanţe istorice decât trăsături inerente Islamului. Cu alte cuvinte, Islamul,ca şi toate celelalte religiile pre-moderne, este ne-democratic în spirit. Nu mai puţin decât în altele totuşi, el are potenţialul de a evolua într-o direcţie democratică.

Marsiglio din Padua

O asemenea evoluţie nu este uşoară pentru nici o religie. In cazul Creştinismului, bătălia pentru limitarea rolului politic al Bisericii Catolice a durat dureros de mult timp. Dacă tranziţia a început când Marsiglio din Padova a publicat Defensor pacis în anul 1324, au trebuit să treacă alte 6 secole pentru ca biserica să se împace pe de-a-ntregul cu democraţia. Dece ar trebui ca tranziţia Islamului să fie mai delicată sau mai uşoară ?

Mahmud Muhammad Taha

Pentru ca Isalmul să devină compatibil cu căile democratice vor fi necesare profunde schimbări în interpretarea sa. De exemplu, anti-democratica lege Islamică, Shari’a,stă la baza problemei. Apărută in urmă cu peste un mileniu, ea presupune lideri autocraţi şi supuşi plecaţi, emfaza fiind pe voinţa Dumnezeiască deasupra suveranităţii populare şi încurajarea jihadului violent de a extinde graniţele Islamului. Mai mult, ea protejează în mod anti-democratic Musulmanii împotriva non-Musulmanilor, bărbaţii faţă de femei şi a persoanelor libere faţă de sclavi. Mahmud Muhammad Taha, un gânditor Sudanez, a prezentat legile Islmice publice printr-o re-interpertare a Koranului.

Pentru ca Musulmanii să poată construi democraţii funcţionale, ei trebuie realmente să respingă aspectele publice ale Shari’a. Atatürk a făcut în mod direct exact aceasta în Turcia, în timp ce alţii au oferit căi mai subtile..

Eforturile lui Atatürk si ideile lui Taha implică faptul că Islamul evolueaza continuu şi că a-l privi ca ne-schimbabil, este o mare greşală. Ori, în metafora vivace a lui Hassan Hanafi, profesor de filozofie la Universitatea din Cairo, Koranul “ este un supermarket unde fiecare îşi alege ceeace vrea şi lasă ne-atins ceeace nimeni nu doreşte.”

Problema Islamului este mai puţin că este anti-modern decât că modernizarea sa abea a început. Musulmanii pot să-şi modernizeze religia, dar aceasta cere schimbări majore: trebuie renunţat la lupta jihadistă de a impune legea Muslmană, la statutul de cetăţeni de clasa a doua pentru non-Musulmani şi la sentinţele de condamnare la moarte pentru blasfemie şi dezertarea religioasă. In loc, trebuie să apere libertatea individuală, drepturile civile, participarea politică, suveranitatea populară, egalitatea în faţa legii şi alegerile de reprezentanţi.

Două obstacole se află totuşi în calea acestor schimbări. In Orientul Mijlociu în special, afiliaţiile tribale rămân de importanţă capitală. După cum se explică în cartea recentă a lui Philip Carl Salzman, Cultură şi Conflictul în Orientul Mijlociu, aceste legături crează un model complex de autonomie tribală şi centralism tiranic care împiedică dezvoltarea constituţionalităţii, exercitarea legii, a cetăţeniei, a egalităţii sexelor şi alte prerechizite ale unui stat democratic. Până ce acest sistem social arhaic bazat pe familie, nu este desfiinţat, democraţia în Orientul Mijlociu, nu poate progresa.

Pe mapamond, convingătoare şi puternice mişcări Islamiste obstrucţionează democraţia. Ele caută exact opusul reformei şi al modernizii – şi anume aplicarea în întregime a legii Shari’a.Un jihadist ca Osama bin Laden poate să propovăduiască mai explicit scopul său decât un politician de carieră ca Primul Ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, dar ambii doresc să creeze o ordine cu totul anti-democratică dacă nu totalitară.

Islamiştii răspund în doua feluri la democraţie. Mai întâi ei o denunţă ca ne-Islamică. Fondatorul Frăţiei Musulmane , Hassan al-Banna, consideră democraţia o trădare a valorilor Islamice. Teoreticianul Fraţiei, Sayyid Qutb, respinge suveranitatea populară la fel ca şi Abu al-A‘la al-Mawdudi, fondatorul partidului politic Pakistanez Jamaat-e-Islami. Imamul de la staţia de televiziune Al-Jazeera,Yusuf al-Qaradawi, susţine că elegerile sunt eretice.

In pofida acestui dispreţ, Islamiştii sunt dornici să folosească alegerile pentru a ajunge la putere şi a-şi dovedi lor înşile că sunt nişte vânători agili de voturi; chiar şi o organizaţie teroristă (Hamas) a câştigat alegerile. Această performanţă nu-i face pe Islamişti democraţi dar indică flexibilitatea lor tactică şi hotărârea lor de a obţine puterea. După cum a explicat în mod relevant Erdoğan, “Democraţia este ca un tramvai. Când ajungi la staţia dorită, te dai jos.”

Un effort susţinut , poate duce într-o zi la un Islam democratic. Deocamdată Islamismul reprezintă cea mai împortantă forţă anti-democratică.

Relative la subiect:  Democraţie şi Islam abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes