Ce legǎturǎ au evreii cu Ierusalimul?

Istoric vorbind, poziţia musulmanilor asupra Ierusalmiului a alunecat şi s-a modificat in concordanţa cu circumstanţele politice. In mod consistent şi previzibil, ciclu repetat de 6 ori de-a lungul a 14 secole, musulmanii s-au concentrat asupra oraşului cand le-a folosit şi l-au ignorat in caz contrar.

S-a vazut foarte clar acest contrast in timpul ultimului secol. Guvernarea britanicǎ a oraşului, intre 1917-1948 a galvanizat o anumitǎ pasiune asupra Ierusalimului , absentǎ de-a lungul a 400 de ani sub controlul otoman. Pe intreaga perioadǎ de sub controlul Iordanian asupra oraşului dintre ziduri, intre 1948-67 insǎ, arabii in general l-au ignorat. De exemplu , chemarea la rugaciune efectuata vineri de cǎtre postul de radio iordanian, era transmisǎ nu din moscheia Al-Aqsa ci dintr-o moscheie oarecare locatǎ in Amman. Documentul fondator al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Acordul Naţional Palestinian datand din 1964, nici nu menţioneaza Ierusalimul.

Interesul musulman pentru oraş a renǎscut numai odatǎ cu cucerirea Ierusalimului in 1967. Ierusalimul a devenit atunci punctul focal al politicii arabe, servind la unificarea elementelor sale fracţionare. In 1968, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi-a modificat platforma, numind Ierusalimul “ capitala Organizaţiei”. Insuşi regele Arabiei Saudite a declarat oraşul din punct de vedere religios “exact ca” Mecca – o idee nouǎ, daca nu chiar o blasfemie.

In 1990, focalizarea islamicǎ asupra Ierusalimului a atins un asemenea nivel ireal incat arabii palestinieni au evoluat de la a sǎrbatori Ierusalimului panǎ la negarea calitǎţilor lui sacre si istorice pentru evrei. Organizaţia officialǎ de arabi palestinieni – oameni de culturǎ, clerici şi politicieni – au promovat aceastǎ noţiune dubioasǎ construind un edificiu revizionist clǎdit in cantitǎţi egale pe invenţii, falsitǎţi, ficţiune şi fraudǎ. Ei şterg toate legǎturile evreilor cu pǎmantul Israelului, inlocuindu-le prin conexiuni amǎgitoare cu arabii palestinieni.

Arabii palestinieni pretind cǎ Templul lui Solomon a fost construit de cǎtre Canaaniţi, cǎ vechii evrei erau membrii ai triburilor de beduini, ca Biblia provine din Arabia, cǎ Templul Evreiesc “se aflǎ in Nablus sau poate in Bethlehem”, cǎ prezenţa evreilor in Palestina a luat sfarşit in anul 70 al erei noastre şi ca evreii de azi sunt descendenţi din Khazarii Turci. Yasser Arafat insuşi a creeat din vǎzduh un inexistent Rege Canaanit , regele Salem, vorbind in chip mişcǎtor despre acest fantezist “strǎbun” al arabilor palestinieni.

Palestinian Media Watch trage concluzia acestui process : Transformandu-i pe Canaaniţii şi pe Israeliţii in arabi ca şi vechiul Iudaism din Israelul antic in Islam, Autoritatea Palestinianǎ “ preia autentica istorie evreiascǎ, documentatǎ in mii de ani de literaturǎ continuǎ, taie cuvantul “evreiesc” şi-l inlocuieste cu cuvantul “arab”.

Implicaţia politicǎ este clarǎ : Evreii nu au nici un drept asupra Ierusalimului. Dupǎ cum se poate citi pe o lozincǎ de stradǎ : “Ierusalimul este arab”. Evreii nu sunt bineveniţi.

Trei evenimente cheie , susţine Yitzhak Reiter de la Hebrew University , au transformat aceastǎ mitologie auto-indulgenta intr-o ideologie oficialǎ:

• Incidentul de la Temple Mount Faithful din octombrie 1990 unde efortul nerealizat al unui grup evreiesc de a pune bazele celui de-al treilea Templu a dus la o revoltǎ musulmanǎ in care 17 dintre revoltaţi şi-au pierdut vieţile. Acest episod a mǎrit teama arabilor palestinieni asupra demolǎrii sanctitǎţilor islamice, provocand o acţiune cu scopul de a demonstra faptul ca Ierusalimul a fost intotdeauna un oraş musulman şi arab.

• Acordul de la Oslo din Septembrie 1993 a pus pentru prima oarǎ Ierusalimul pe masa de negocieri. Arabii palestinieni au rǎspuns incercand sǎ discrediteze legǎturile evreieşti cu oraşul.

• Intalnirea la nivel inalt de la Camp David din Iulie 2000 a arǎtat lumii , tot pentru prima oarǎ , un guvern israelian, inaintand o cerere de suveranitate asupra unor pǎrţi din Temple Mount. Dupǎ cum pune problema in mod astringent Dennis Ross, un diplomat American prezent la intalnire , Arafat “nu a oferit nici o idee substanţialǎ, niciodata “ la aceste convorbiri. Totuşi “ el a oferit o idee nouǎ, şi anume ca Templul nu a existat in Ierusalim, ci in Nablus”. Şi astfel, pseudo istoria Ierusalimului a devenit politca oficialǎ a Autoritǎţii Palestiniene.

Refuzul arabilor palestinieni de a accepta conexiunea evreiascǎ cu Ierusalimul are douǎ implicaţii de lungǎ duratǎ. Prima sugereazǎ cǎ focalizarea arabilor palestinieni asupra Ierusalimului a atins aşa o fervoare cǎ se poate auto susţine indiferent de politicǎ, despǎrţindu-se astfel de un tipar ce dureazǎ de 14 secole. Ierusalimul apare sǎ se fi dezvoltat intr-un interes musulman permanent, interes care genereazǎ sentimente de drept ce nu mai sunt legate de consideraţii utilitare.

A doua implicaţie este cǎ acest refuz diminueazǎ in mod drastic perspectiva unei rezoluţii diplomatice. Auto evidenţierea unei false istorii de cǎtre arabii palestinieni alieneazǎ pe interlocutorii israelieni fie numai prin pretenţiile de exclusivitate a drepturilor asupra intregului oraş. Ca rezultat, viitoarele negocieri pentru Ierusalim sunt pe cale sǎ devina incǎ mai emoţionale , mai divergente şi mai dificile decat cele din trecut.

Relative la subiect:  Evrei, Ierusalim, Islam, Israel abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes Acest text poate fi re-afişat sau trimis mai departe, atâta vreme cât el este prezentat ca un tot integral şi este însoţit de informaţii complete asupra autorului, datei, locul publicării şi adresa de internet originală.