32 cititori în aceest moment

Relative la subiect

• Democraţie şi Islam

Noi mesaje

• Poate un American să comenteze asupra Israelului?
• Va trăda Washingtonul pe oponenţii regimului Iranian ?
• Unde este mai mult terorism Islamic, în Europa sau în America?
• Inamicul are un nume
• Fiţi gata pentru un atac [contra Iranului]

Reclame

Versiune pentru copiat

Un Islam democratic?

de Daniel Pipes
Jerusalem Post
17 Aprilie 2008

Original în Englezǎ: A Democratic Islam?
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Există impresia că Musulmanii suferă în mod disproporţionat de pe urma regimurilor dictatoriale, tiranice, a preşedinţilor ne-aleşi, a regilor, emirilor şi a altor potentaţi – ceeace este adevărat. O analiză atentă a lui Frederic L. Pryor de la Swarthmore Colege în Middle East Quarterly ("Sunt ţările Musulmane mai puţin Democratice?") trage concluzia că “In mai toate ţările sărace, Islamul este asociat cu drepturi politice reduse.”

Faptul că majoritatea ţărilor Musulmane sunt mai puţin democratice, poate duce la concluzia că în religia Islamică, factorul comun, este incompatibilitatea cu democraţia.

Nu sunt de acord cu această concluzie. Azi, soarta Musulmană, reflectă mai curând circumstanţe istorice decât trăsături inerente Islamului. Cu alte cuvinte, Islamul,ca şi toate celelalte religiile pre-moderne, este ne-democratic în spirit. Nu mai puţin decât în altele totuşi, el are potenţialul de a evolua într-o direcţie democratică.

Marsiglio din Padua

Mahmud Muhammad Taha

Pentru ca Musulmanii să poată construi democraţii funcţionale, ei trebuie realmente să respingă aspectele publice ale Shari’a. Atatürk a făcut în mod direct exact aceasta în Turcia, în timp ce alţii au oferit căi mai subtile..

Eforturile lui Atatürk si ideile lui Taha implică faptul că Islamul evolueaza continuu şi că a-l privi ca ne-schimbabil, este o mare greşală. Ori, în metafora vivace a lui Hassan Hanafi, profesor de filozofie la Universitatea din Cairo, Koranul “ este un supermarket unde fiecare îşi alege ceeace vrea şi lasă ne-atins ceeace nimeni nu doreşte.”

Problema Islamului este mai puţin că este anti-modern decât că modernizarea sa abea a început. Musulmanii pot să-şi modernizeze religia, dar aceasta cere schimbări majore: trebuie renunţat la lupta jihadistă de a impune legea Muslmană, la statutul de cetăţeni de clasa a doua pentru non-Musulmani şi la sentinţele de condamnare la moarte pentru blasfemie şi dezertarea religioasă. In loc, trebuie să apere libertatea individuală, drepturile civile, participarea politică, suveranitatea populară, egalitatea în faţa legii şi alegerile de reprezentanţi.

Două obstacole se află totuşi în calea acestor schimbări. In Orientul Mijlociu în special, afiliaţiile tribale rămân de importanţă capitală. După cum se explică în cartea recentă a lui Philip Carl Salzman, Cultură şi Conflictul în Orientul Mijlociu, aceste legături crează un model complex de autonomie tribală şi centralism tiranic care împiedică dezvoltarea constituţionalităţii, exercitarea legii, a cetăţeniei, a egalităţii sexelor şi alte prerechizite ale unui stat democratic. Până ce acest sistem social arhaic bazat pe familie, nu este desfiinţat, democraţia în Orientul Mijlociu, nu poate progresa.

Pe mapamond, convingătoare şi puternice mişcări Islamiste obstrucţionează democraţia. Ele caută exact opusul reformei şi al modernizii – şi anume aplicarea în întregime a legii Shari’a.Un jihadist ca Osama bin Laden poate să propovăduiască mai explicit scopul său decât un politician de carieră ca Primul Ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, dar ambii doresc să creeze o ordine cu totul anti-democratică dacă nu totalitară.

Islamiştii răspund în doua feluri la democraţie. Mai întâi ei o denunţă ca ne-Islamică. Fondatorul Frăţiei Musulmane , Hassan al-Banna, consideră democraţia o trădare a valorilor Islamice. Teoreticianul Fraţiei, Sayyid Qutb, respinge suveranitatea populară la fel ca şi Abu al-A‘la al-Mawdudi, fondatorul partidului politic Pakistanez Jamaat-e-Islami. Imamul de la staţia de televiziune Al-Jazeera,Yusuf al-Qaradawi, susţine că elegerile sunt eretice.

In pofida acestui dispreţ, Islamiştii sunt dornici să folosească alegerile pentru a ajunge la putere şi a-şi dovedi lor înşile că sunt nişte vânători agili de voturi; chiar şi o organizaţie teroristă (Hamas) a câştigat alegerile. Această performanţă nu-i face pe Islamişti democraţi dar indică flexibilitatea lor tactică şi hotărârea lor de a obţine puterea. După cum a explicat în mod relevant Erdoğan, “Democraţia este ca un tramvai. Când ajungi la staţia dorită, te dai jos.”

Un effort susţinut , poate duce într-o zi la un Islam democratic. Deocamdată Islamismul reprezintă cea mai împortantă forţă anti-democratică.

Relative la subiect: Democraţie şi Islam

Reclame