27 cititori în aceest moment

Relative la subiect

• Conflict & Diplomaţie arabo-israeliană
• Egipt
• Palestinienii

Noi mesaje

• Poate un American să comenteze asupra Israelului?
• Va trăda Washingtonul pe oponenţii regimului Iranian ?
• Unde este mai mult terorism Islamic, în Europa sau în America?
• Inamicul are un nume
• Fiţi gata pentru un atac [contra Iranului]

Reclame

Versiune pentru copiat

Daţi Gaza Egiptului

de Daniel Pipes
Jerusalem Post
30 Ianuarie 2008

Original în Englezǎ: Give Gaza to Egypt
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Evenimentele şocante din Gaza scot la lumină nevoia schimbării politice vestice fată de acest teritoriu plin de necazuri unde trăiesc 1,3 milioane de persoane.

Istoria contemporană a Gazei a început în 1948, când forţele Egiptene au trecut peste această regiune aflată sub control Britanic şi Cairo-ul a sponsorizat numitul “Guvern total al Palestinei" în timp ce de facto guverna teritoriul ca pe un protectorat. Aranjamentul a luat sfârşit în 1967, când conducerea Israeliană a luat Gaza sub control, din motive de apărare, moştenind fără mult entuziasm un teritoriu dens populat, sărac şi ostil.

Cu toate acestea, pentru 20 de ani, Gazanii au acceptat în tăcere conducerea Israeliană. Numai cu începuturile intifadei în 1987 au luat Gazanii o poziţie mai fermă; violenţa şi costul politic i-a convins pe Israelieni să înceapă un process diplomatic care a culminat cu acordurile de la Oslo din 1993. Atunci Acordul Gaza-Jericho din 1994 a descărcat teritoriul pe umerii organizaţiei lui Yasir Arfat, Fatah .

Acele acorduri avuseseră scopul să aducă stabilitate şi prosperitate în Gaza. Oamenii de afaceri se vor întoarce şi vor porni economia de la început. Autoritatea palestiniană va lua măsuri spre a-i opri pe Islamişti şi va executa represalii împotriva teroriştilor. Yasir Arafat a proclamat că el va “construi acolo un Singapore”, o comparaţie într-adevăr potrivită, pentru că Singaporele a început fără mari speranţe în 1965, sărac şi covârşit de conflicte etnice.

Gazani traversând spre teritoriul Egiptean pe 23 Ianuarie, printr-o spărtură în gardul înalt de 13 metri.

Faţă în faţă cu o Gaza primejdioasă, guvernul Israelian al lui Ehud Olmert a decis s-o izoleze, sperând că greutăţile economice îi vor determina pe Gazani să dea vina pe Hamas şi să se întoarcă împotriva acestora. Această presiune a lucrat într-o oarecare măsură, deoarece popularitatea Hamas-ului a scăzut. Israelienii au purtat de asemnenea raiduri împotriva teroriştilor pentru a stopa atacurile cu rachete.Cu toate acestea atacurile au continuat ; astfel că pe 17 Ianuarie, Israelienii au escalat, prin tăierea livrărilor de combustibil şi prin închiderea graniţelor. “In ce mă priveşte”, a anunţat Olmert, rezidenţii din Gaza vor merge pe jos, fără benzină pentru automobilele lor, deoarece ei au un regim criminal şi terorist, care nu-i lasă pe locuitorii din sudul Israelului să trăiască în pace.”

Aceasta suna rezonabil, însă presa a început să raporteze istorii lacrimogene despre Gazanii care suferă şi mor datorită restricţiilor, ceeace a periclitat imediat poziţia Israeleiană. Apeluri şi condamnări din toată lumea au cerut ca Israelul să reducă presiunile.

Apoi, pe 23 Ianuarie, Hamas-ul a preluat problema cu o inteligentă surpriză tactică: după luni de preparare, a dărâmat segmente uriaşe din zidul de 12 Km. lungime, şi 13m. înălţime care separă Gaza de Egipt, câştigând în acelaşi timp şi bunăvoinţa Gazanilor şi târând Cairo-ul in scenă. Din punct de vedere politic, autorităţile Egiptene nu au avut de ales decât în mod inconfortabil să absorbe 38 de grăniceri răniţi şi să permită la sute de mii de persone să între temporar în partea îndepărtată din nord-estul ţării lor.

Israelienii şi-au atras singuri acest necaz cu totul evitabil, prin incompetenţă – semnând acorduri proaste, predând Gaza unui bandit ca Arafat, expulzându-şi proprii cetăţeni, permiţând alegeri premature, cedând cuceririlor Hamasului şi abandonând controlul asupra graniţei vestice a Gazei.

Ce ar putea face acum statele vestice ? Spargerea graniţelor, ironic, oferă o şansă de a curăţa toată această mizerie.

"Egiptenii şi Palestinienii sunt un popr nu două”, spune o lozincă ţinută de un Palestinian pe 29 Ianuarie, 2008.

Din punct de vedere cultural, taceastă conecţie este naturală: Gazanii vorbesc colocvial o Arabă identică cu cea a Egiptenilor din Sinai, au mai multe legături de familie cu Egiptul decât cu West Bank-ul şi sunt mai legaţi economic de Egipt (amintiţi-vă de multiplele tunele ale contrabandiştilor). In continuare, Hamas-ul derivă dintr-o organizaţie Egipteană, Frăţia Musulmană. După cum notează David Warren de la Ottawa Citizen, numindu-i pe Gazani "Palestinieni" este mai puţin adevărat decât corect din punct de vedere politic.

Dece să nu formalizăm conexiunea Egipteană ? Printre alte beneficii, aceasta ar: (1) duce la încetarea tragerii cu rachete împotriva Israelului, (2) scoate la iveală superficialitatea naţionalismului Palestinian, o ideologie în vârstă de sub 100 de ani, şi poate, (3) sparge impasul Arabo-Israelian.

Este greu de definit de ce beneficiu s-au bucurat contribuabilii Americani în schimbul celor $65 miliarde cu care au răsfăţat Egiptul din 1948 încoace; dar Egiyptul absorbind Gaza ar putea justifica continua lor indopare cu $1.8 miliarde pe an.

Relative la subiect: Conflict & Diplomaţie arabo-israeliană, Egipt, Palestinienii

Reclame