37 cititori în aceest moment

Relative la subiect

• Istorie
• Modele în Orientul Mijlociu

Noi mesaje

• Barack Obama în ochii Musulmanilor
• Infiltraţii Islamişti din Vest
• Poate un American să comenteze asupra Israelului?
• Va trăda Washingtonul pe oponenţii regimului Iranian ?
• Unde este mai mult terorism Islamic, în Europa sau în America?

Reclame

Versiune pentru copiat

Condiţia Tribală a Orientului Mijlociu

de Daniel Pipes
Jerusalem Post
24 Ianuarie 2008

Original în Englezǎ: The Middle East's Tribal Affliction
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Dece este Orientul Mijlociu atât de contrar vieţii moderne, codaş la toate de la ştiinţa de carte până la standardul de viaţă, de la iscusinţa militară până la dezvoltarea politică ?

O nouă carte scrisă cu profunzime de Philip Carl Salzman, profesor la McGill University, cu un titlu simplu şi cam înşelător Culture and Conflict in the Middle East (Prometheus), oferă o sinceră şi originală interpretare a problemelor Orientului Mijlociu.

Un antropologist, Salzman începe prin a schiţa două stiluri în regulile care au dominat istoric în Orientul Mijlociu : autonomia tribală şi centralismul tiranic. Primul stil, susţine el, este tipic regiunii şi cheie în înţelegerea sa. Autoguvernarea tribală este bazată pe ceeace Salzman numeşte opoziţie balansată, un mecanism prin care cei din Orientul Mijlociu care trăiesc în deşert, în munţi şi stepe, îşi protejează viaţa şi membrii sprijinindu-se pe familii extinse.

Acest teribil de complicat şi subtil sistem se reduce la (1) fiecare presoană depinzând de rudele paterne (numite agnates) pentru protecţie şi (2) echipe egale de agnates confruntându-se între ele. Astfel, nucleul unei familii se confruntă cu nucleul alteia, un clan se confruntă cu altul ş.a.m.d. până la nivelul meta-tribal. După cum sună celebrul “adagio” din Orientul Mijlociu, “Eu împotriva fratelui meu, eu şi fratele meu împotriva verilor mei şi fraţii mei împreună cu verii mei împotriva lumii intregi.”

Partea pozitivă constă în faptul că solidaritatea prin afiliere permite o independenţă demnă în faţa unor state repressive. Partea negativă este ca aceasta implica un conflict nesfârşit; fiecare grup are multipli inamici pe viaţă şi duşmănii care merg de-a lungul generaţiilor.

Autonomia tribală a fost forţa motrice în istoria Orientului Mijlociu, după cum a observat în urmă cu peste 6 secole, marele istoric Ibn Khaldun . Când un guvern a dat greş, s-au format largi confederaţii tribale, care au părăsit pamânturile aride şi proaste pentru a se duce să preia controlul în oraşe şi terenuri propice agriculturii. Punând mâna pe state, triburile au folosit puterea fără teamă pentru a-şi promova propriile interese, exploatând cu cruzime populaţia până când şi ei la rândul lor au dat greş şi ciclul a re-început.

Turul de forţă a lui Salzman constă în modernizarea ideii lui Ibn Khaldun, demonstrând cum stilul dublu al auto-guvernării tribale şi al centralismului tiranic continuă să definească viaţă în Orientul Mijlociu, şi folosindu-l pentru a explica cele mai multe caracteristici ale regiunii, cum ar fi autocraţia, politica nemiloasă şi stagnarea economică. De asemenea explică războiul pentru anihilarea Israelului, şi in mod mai general “graniţele sângeroase" ale Islamului – larga ostilitate pentru non-Musulmani.

Stilul dublu explică chiar şi aspectele cheie ale vieţii de familie în Orientul Mijlociu. Imperativul de a agrega mai mulţi “agnates” decât vecinul , susţine Salzman, înseamnă dezvoltarea de tactici pentru a depăşi în număr progeniturile bărbăteşti. Aceasta are câetva împlicaţii :

• Căsătorind fata cuiva cu un văr, ca mod de a beneficia de fertilitatea acestora.
• Practicarea polygamiei, ca şa se beneficeze de fertilitatea mai multor femei.
• Scrutinizarea femeilor din alte familii, în speranţa de a le găsi comiţând un act imoral, şi astfel obligându-i pe bărbaţii din familile acestora să le ucidă şi astfel să fie lipsiţi de fertilitatea lor.

Acest din urmă criteriu sugerează ca opoziţia balansată este în mare măsură cauza binecunoscutului obicei “ omorul pentru onoare” din Orientul Mijlociu, prin care fraţii îşi ucid surorile, verii îşi ucid verişoarele, taţii îşi ucid fetele îşi fii îşi ucid mamele. In mod semnificativ, păcatele femeii sunt tolerate în cadrul familiei dar ele duc la crimă aproape numai atunci când ele devin cunoscute în afara familiei.

Mai pe larg, opoziţia balansată înseamnă că Orientului Mijlociu îi lipsesc principiile abstracte cu care să măsoare acţiunea “ împotriva criteriului general, indiferent de afiliaţia diverşilor actori.” Din contra, particularitatăţile cer unui membru al familiei să sprijine o rudă mai apropiată împotriva uneia mai depărtate, indiferent a cui ar putea fi vina. Membrii de trib şi slugile lor, nu cetăţenii populează regiunea. Faptul că cei din Orientul Mijlociu se pleacă acestei mentalităţi “noi contra lor”, duce la condamnarea universalismului, a legalităţii, şi a constituţionalităţii. In capcana acestor stiluri antice, scrie Salzman, societăţile din Orientul Mijlociu “ evoluează slab după cele mai multe criterii sociale, culturale, economice şi politice.” Pe măsură ce regiunea nu reuşeşte să se modernizeze, ea rămâne constant în urmă.

Poate avansa numai rupând-o cu sistemul arhaic al solidarităţii prin afliliere. “Aceasta este posibil nu prin înlocuirea unor grupuri tradiţionale cu grupuri nou create [cum ar fi partidele politice], ci prin înlocuirea grupurilor cu indivizi.” Individualismul ar duce la succese printre cei din Orientul Mijlociu, însă numai când “ ceeace ei sunt pentru devine mai important decât acele pentru care ei sunt împotrivă”

Relative la subiect: Istorie, Modele în Orientul Mijlociu

Reclame