33 cititori în aceest moment

Relative la subiect

 

Noi mesaje

 

Reclame

Articole relative la subiect

Versiune pentru copiat

Mai este Turcia un aliat al occidentului ?

de Daniel Pipes
Jerusalem Post
5 Decembrie 2007

Original în Englezǎ: Turkey, Still a Western Ally?
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

“Departe de a fi o sursă de anti-Americanism în Turcia, AKP reprezintă un partener ideal al Statelor Unite in regiune.” Așa socotește Joshua W. Walker, un fost funcționar la Secția “Turcia” din Departamentul de Stat, care studiază astăzi la Princeton University, referindu-se la Partidul Justiției și Dezvoltării (cunoscut drept AKP). Scriind în The Washington Quarterly, Walker suportă teza sa notând rolul constructiv jucat de Turcia în Irak, lăudând “modul grijuliu în care AKP a protejat alianța [cu SUA] și a încercat să lucreze cu Administrația Bush, în special prin comparație cu alte națiuni Europene.”

Nu numai atât; el apreciază slăbirea sistemului secular Turcesc, pe care-l disprețuiește ca pe “un sistem care a reușit timp de cateva decade să definească secularismul într-un mod atât de limitat, încât a salvgardat trăsăturile învechite represive și antidemocratice ale statului Turcesc.”

Recep Tayyip Erdoğan (centru), pe atunci liderul AKP-ului Turc, într-un miting în Roosevelt Room, la Casa Albă, pe10 Dec., 2002, cu Președintele George W. Bush (dreapta) și, pe atunci Secretarul de Stat, Colin Powell.

Această analiză, a “Reexaminării alianței Americano-Turcă,” este o provocare pentru unul ca mine, care prețuiește îndelungata conducere secularistă și suspectează AKP-ul de a fi o organizație Islamistă ce urmărește sa impună legea Islamică (Shari’a) și poate chiar să răstoarne ordinea secularistă Atatürkistă, pentru a creea Republica Islamică Turcă.

Noile realități necesită o dureroasă reconsiderare și renunțarea la sentimentele calde care s-au clădi de-a lungul a 60 de ani de alianță. Sunt necesari pași hotărâți pentru a aduce țara înapoi în sfera vestică și în același timp a para pagubele pe care o Turcie condusă de Islamiști poate aduce intereselor vestice. Deși toate guvernele vestice împărtășesc în prezent superficialele acomodări ale lui Walker și chiar entuziasmul pentru o Turcie din ce în ce mai ostilă, cuvintele lor calmante și analizele lor volubile nu trebuie sa permită ascunderea primejdioaselor schimbări de situație ce au loc in prezent.

In chip ajutător, Walker evidențiază aceste noi realități .Pentru început, anti-Americanismul a prosperat exuberant în cei cinci ani de guvernare AKP, până acolo că turcii se clasează în sondajele curente de opinie ca poporul cel mai ostil Americii, din lume. Un sondaj din 2000 arăta că 52% dintre ei privesc favorabil Statele Unite; în 2007 au mai rămas numai 9%. Guvernul lui Recep Tayyip Erdoğan și Abdullah Gül, indiscutabil au ajutat în cultivarea a ceeace Walker numește “ o alunecare de lungă durată spre anti-Americanism ceeace nu va dispare pur și simplu cu venirea unui nou Președinte SUA, în 2009.”

Evenimentul catalytic, devenit azi emblematic a fost votul din 1 Martie 2003 al parlamentului Turc de a nu permite forțelor Americane să folosească teritoriul turcesc ca rampă de lansare în atacarea regimului lui Saddam Hussein din Irak. Acest refuz a dat naștere la suspiciune mutuală și a exclus Ankara din procesul de decizie asupra Irak-ului, excludere care a avut importante consecințe atunci când Guvernul Regional Kurd a preluat puterea în Irak-ul de Nord, permițând grupului terorist anti-Turc, Partidul Muncitoresc din Kurdistan (cunoscut drept PKK) să folosească teritoriul Irakian în lansarea de atacuri împotriva intereselor turce, inflamând opinia piblică Turcă.

Ahmet Davutoğlu, responsabilul cu politica externă a lui Erdoğan și creatorul doctrinei "adâncime strategică".

Dezvoltarea unei dramatice noi politici externe, supranumită “adâncime strategică,” o politică care cere ca Ankara să pună emfaza pe relațiile cu vecinii și să reducă dependența de Washington, a creat de asemenea tensiune când avocatul ei principal, Ahmet Davutoğlu, a devenit consilier șef de politică externă pentru Erdoğan. Walker recunoaște că “Acest tip de politică nu duce la nimic bun în cadrul istoricei alianțe cu SUA.”

In mod ironic, aceste probleme pe care singură și le-a creat într-o oarecare măsură, Administrația Bush, prin încercarea mai veche de a încuraja Islamiștii cu respect de lege a fi aleși la putere, pe la sfârșitul anului 2002, l-a ajutat pe Erdoğan să-și consolideze ceeace pe atunci era o poziție legală relativ slabă. Asta tocmai pe când ne ținând seamă de precedent , președintele s-a întâlnit cu el – un simplu lider de partid în vremea aceea, și nu un oficial de stat – la Casa Albă. In estimarea lui Walker, aceasta a trimis “un semnal de sprijin clar din partea Administrației Bush pentru Erdoğan și guvernul AKP.”

Impreună cu Japonia, Turcia s-a dovedit a fi una dintre cele mai maleabile țări. In numai 15 ani și aproape de unul singur, Atatürk a reușit sa îndrepte țara către vest; în numai 5 ani, Erdoğan a început să o oreinteze către Est. Recenta transformare s-a petrecut atât de rapid că - în pofida relațiilor formale cu NATO - Turcia nu mai poate fi considerată un aliat al vestului. Desigur nu poate fi considerată nici ca inamic. Mai curând cade în categoria “cu statut mijlociu” – ca Rusia, China, și Arabia Saudită – adică un rival. Intr-o zi cooperează, în alta este in competiție. Foarte curând ar putea chiar să amenințe.

Influențele externe vor avea un impact limitat asupra unei Turcii determinată sa devină Islamistă, însă uneltele existente trebuiesc folosite pe deplin. Cel mai important, unei Turcii ideologic militante trebuie să i se refuze apartenența la Uniunea Europeană.

Relative la subiect: Alianțe strategice, Turcia

Reclame