36 cititori în aceest moment

Relative la subiect

• Conflict & Diplomaţie arabo-israeliană
• Israel
• Istorie
• Rusia / Uniunea Sovietică

Noi mesaje

• Barack Obama în ochii Musulmanilor
• Infiltraţii Islamişti din Vest
• Poate un American să comenteze asupra Israelului?
• Va trăda Washingtonul pe oponenţii regimului Iranian ?
• Unde este mai mult terorism Islamic, în Europa sau în America?

Reclame

Versiune pentru copiat

Războiul de şase zile al sovieticilor

de Daniel Pipes
New York Sun
29 Mai 2007

Original în Englezǎ: The Soviets' Six-Day War
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Una dintre marile enigme ale Orientului Mijlociu modern este dece, cu 40 de ani în urmă săptămâna viitoare, razboiul de 6 zile, a avut loc. Nici Israelul nici vecinii săi arabi nu se aşteptau la un război in Iunie 1967; motivul asupra căruia au căzut de acord istoricii, menţine că luptele nedorite au rezultat dintr-o secvenţă de accidente.

Se prezintă azi, Isabela Ginor şi Gideon Remez, o echipă soţ-soţie, care contrazice teoria accidentelor şi oferă o explicaţie plauzibilă asupra cauzelor războiului.

După cum sugerează în cartea lor, Foxbats over Dimona: The Soviets' Nuclear Gamble in the Six-Day War (Yale University Press), ei prezintă declanşarea războiului ca urmare a unor scheme iniţiate de Biroul Politic, cu scopul de a elimina facilităţile nucleare de la Dimona şi împreună cu ele, aspiraţiile ţării de a dezvolta arme nucleare.

Textul prezintă o soluţie a misterului, acumulând informaţii din surse voluminoase, ghidând cititorii pas cu pas de-a lungul argumentului, făcând un caz intuitiv şi convingător care trebuie luat în serios. Sumarul este următorul :

Moshe Sneh, un lider communist israelian (şi tatăl lui Ephraim Sneh, adjunctul ministrului apărării de azi), a povestit ambasadorului sovietic, în Decembrie 1965 că un consilier al primului ministru l-a informat despre “intenţiile Israelului de a produce propria sa bombă atomică.”

Leonid Brejnev şi colegii săi au privit informaţia cu multă seriozitate şi au decis – după cum au decis şi israelienii asupra Iraq-ului în 1981 şi după cum ar putea-o face din nou asupra Iranului în 2007 – să desfiinţeze acest proces prin atacuri aeriene.

In loc să o facă direct, însă, Moscova a perfecţionat o schemă complexă pentru a atrage Israelul în a porni un război care se va sfârşi printr-un atac sovietic asupra Dimonei.

Din punct de vedere militar, Kremlinul s-a pregătit să înconjoare Israelul cu or “armada” de forţe nucleare în Mediterană ca şi în Marea Roşie, poziţionând în avans material pe uscat şi instruind trupe în apropiere, cu speranţa ca le vor folosi. Poate cea mai surprinzătoare informaţie din Foxbats over Dimona se referă la planurile detaliate ale trupelor sovietice de a ataca teritoriul israelian şi în mod specific de a bombarda rafinăriile şi rezervoarele de petrol şi a face legătura cu arabii israelieni. Nu mai puţin semnificativ este când aflăm că avioanele sovietice de recunoaştere MIG-25S (acele “Foxbats” din titlu) au zburat direct deasupra reactorului de la Dimona în Mai 1967.

Din punct de vedere politic, schema consista în fabricarea de rapoarte de informaţie despre ameninţările israeliene asupra Siriei, astfel provocând forţele Egiptene, Siriene şi Iordaniene să treacă în statut de război. După cum au ordonat stăpânii sovietici, preşedintele egiptean Gamal Abdel Nasser si-a mutat trupele în apropiere de Israel, a demis trupele-tampon ale ONU şi a blocat ruta navală cheie spre Israel – trei paşi care au determinat Israelul să declare alarmă defensivă totală. Incapabili să menţină această postură timp îndelungat, ei au atacat primii, căzând astfel, se pare, în capcana sovietică.

Insă după aceea, forţele de apărare israeliene au făcut ceva surprinzător. In loc să lupte la egalitate ,după cum aşteptau sovieticii, ei au câştigat ceeace eu am numit "cea mai covârşitoare victorie din analele războiului.” Folosind numai mijloace convenţionale ei au învins 3 armate arabe inamice în 6 zile , pre întâmpinând astfel plănuita invazie sovietică, care a trebuit abandonată.

Fiasco-ul a demonstrat ineptă elaborata schemă sovietică iar Moscova, de la sine înţeles a decis să-şi ascundă propriul rol în plănuirea războiului ( a doua infrângere strategică majoră – încercarea de a plasa misile în Cuba fiind prima).

Mascarea a reuşit atât de bine încât responsabilitatea Moscovei pentru războul de 6 zile a dispărut din istoriile conflictului. Astfel că un specialist în război cum este Michael Oren, a primit cu răceală tezele Ginor-Remez, spunând că el n-a găsit “nici un fel de evidenţe documentare care sa le sprijine”.

Dacă Foxbats over Dimona nu reprezintă ultimul cuvânt, ea oferă o interpretare viabilă şi interesantă ,cu multe implicaţii, pentru a fi rumegată. Astăzi, conflictul Arabo-Israelian, cu accentul pe teritoriile câştigate în 1967, acompaniate de un virulent anti-Semitism, rezultă în mare măsură din deciziile Kremlinului luate cu 4 decade în urmă.

Intregul exerciţiu a fost gratuit, deoarece posesiunea de către Israel a armelor nucleare a avut in impact limitat asupra Uniunii Sovietice înainte de expirarea ei în 1991. Şi, după cum notează autorii , ” nostalgia secolului 21 după aşa zisa stabilitate a războiului rece, este în mare măsura iluzorie.”

In final, 40 de ani mai târziu, unde ne-am fi aflat dacă războiul de 6 zile n-ar fi avut loc ? Oricât de rele sunt circumstanţele în prezent, ele ar fi fost probabil, mai rele fără fulgerătoarea victorie israeliană.

Relative la subiect: Conflict & Diplomaţie arabo-israeliană, Israel, Istorie, Rusia / Uniunea Sovietică

Reclame