33 cititori în aceest moment

Relative la subiect

• Iraq
• Politica externă a SUA

Noi mesaje

• Barack Obama în ochii Musulmanilor
• Infiltraţii Islamişti din Vest
• Poate un American să comenteze asupra Israelului?
• Va trăda Washingtonul pe oponenţii regimului Iranian ?
• Unde este mai mult terorism Islamic, în Europa sau în America?

Reclame

Versiune pentru copiat

Teribilul Raport al lui James Baker

de Daniel Pipes
New York Sun
12 Decembrie 2006

Original în Englezǎ: James Baker's Terrible Iraq Report
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Raportul Grupului de Studiu asupra Irakului , încropit de zece indivizi cărora le lipsesc conoştinţe specializate despre Iraq, se tărăşte de-a lungul unei politici americane fără succes în Orientul Mijlociu încercând să o întroneze ca pe o politică actuală.

In modul cel mai profund, cu privire la rolul Americii în Iraq, raportul cântăreşte prosteşte diferenţa între trupele care vor ramâne şi cele care vor pleca , fără să examineze premizele de bază ale guvernului SUA privind responsabilitatea asupra unor detalii mărunte, cum ar fi înfiinţarea proiectelor pentru constructii publice. In loc de asta , raportul acceptă fără să se gândească prezumţii strategice şi numai ciupeşte tactica pe la margini.

O absurdă listă , lungă de 79 de recomandări , stă la baza raportului. Acestea includ giuvaeruri cum ar fi (No.3) , aducerea pe scenă a Conferinţei Islamice a Ligii Arabe (sponsorizate de către saudiţi) pentru a decide viitorul Irakului. Alta (No.5) , propune creerea unui “ Grup Internaţional de ajutor pentru Iraq” care să includă Iranul , Syria şi pe Secretarul general ONU (No.7).

Alte recomandări strălucite cheamă Consiliul de Securitate ONU să se ocupe de problema nucleară a Iranului (No.10) şi pentru ca grupul de ajutor să convingă Teheranul sa “ia măsuri specifice întru îmbunătăţirea situaţiei din Iraq.”(No.11). Sigur ! Regimul Iranian, al cărui preşedinte visează la o "lume fără America," va salva interesele Americane. Asemenea sfaturi şochează în cel mai bun caz ca ceeace Jerusalem Post numeşte “ o naivitate de necrezut” şi în cel mai rău caz ca o nebunie oribilă.

Desigur, minţile reduse evaluează ca problemele în Iraq sunt “ strâns legate” de conflictul Arabo-Israelian – şi astfel repetă exact greşala pe care co-preşedintele comisiei James A. Baker, III, a făcut-o în 1991. Atunci el a condus efortul de abandonare a Golfului Persic si întoarcerea spre palestinieni, lăsându-l pe Saddam Hussein la putere pentru înca 12 ani, contribuind astfel la dezastrul din prezent. In noul raport, Dl. Baker şi colegii săi cheamă la înfiinţarea unui stat Palestinian (No.12) şi chiar cer ca într-un acord final să fie adresată problema dreptului de întoarcere (No.17) - codificat : desfiinţarea statului evreiesc.

Ei declară imperativ că “israelienii trebuie să retrocedeze Înălţimile Golan” în schimbul securităţii garantate de către SUA. (No.16)

În afară de uimitoarea vanitate a acestor declaraţii olimpiene, se pune întrebarea cum oare va lua sfârşit războiul civil din Iraq prin satisfacerea arabilor palestinieni. Sau dece nerezolvatul conflict arabo-israelian este mai relevant decât nerezolvatul conflict azeri-armenesc, care este mai apropiat de Iraq.

Pentru a înrăutăţi situaţia încă mai mult, Dl. Baker a avut neruşinarea să avertizaze administraţia Bush să nu trateze raportul cu 79 de recomandări ca pe o “salată de fructe” alegând o idée şi a refuza alta, ci să-l trateze ca pe un intreg. Chiar şi în Washington, un oraş faimos pentru aroganţa sa , această declaraţie a uimit. Faptul că Dl. Baker şi co-preşedintele său , Lee Hamilton, a pozat cu Annie Liebovitz pentru Men's Vogue, o revistă de modă, confirmă deşertăciunea efortului lor, lafel cum o dovedeşte şi angajarea firmei de relaţii publice Edelman.

In totalitate, Raportul Grupului de Studiu pentru Iraq oferă o unică combinaţie de grije birocratică, de falsă alianţă bi-partinică, o analiză obosită şi o convenţionalitate plicticoasă.

Deşi presa a reacţionat la aceasta scurgere de bale, după cum spune Daniel Henninger în Wall Street Journal, cu “ o jubilaţie neurotică ” , Robert Kagan şi William Kristol consideră raportul “defunct la sosire” iar preşedintele Irakului , Jalal Talabani, îl numeşte “mort în apă”. Să sperăm că ei au dreptate, că Preşedintele George W. Bush va ignora recomandările, şi că acest “rouge pe buzele unui porc bătrân " (Spencer Ackerman) va dispare repede din faţa ochilor.

Nu vreau să spun că Dl. Bush ar trebui să continue pe drumul de până acum , deoarece acest drum nu a dus nicăieri. O mulţime de idei au fost propuse de către indivizi cunoscători în probleme iraqiene şi simpatizanti ai planului administraţiei de a construi un Iraq liber , democratic si prosper ; ei nu au fost tentaţi să-şi vadă rolul ca pe un exerciţiu în a se auto-lăuda. Casa Albă ar trebui să-i cheme pe aceşti talentaţi indivizi ca să-şi dea cu părerea, să-şi demonstreze teoriile şi să apară cu nişte idei folositoare despre viitorul rol jucat de Americani în Iraq.

Pentru a face asta ar trebui să o rupă cu tradiţia prezidenţială, valabilă cel puţin de la 1919 încoace , şi anume ceeace eu numesc diplomaţia lui "nu ştiu nimic" în Orientul Mijlociu. Woodrow Wilson a numit doi americani total necalificaţi pentru a conduce o comisie de investigaţie în Levant, la faţa locului ; după cum a explicat un martor, Wilson “ a fost de părere că aceşti doi oameni erau în mod special calificati să meargă în Syria deoarece nu ştiau nimic despre ea.” Această încercare prin “nu ştiu nimic” a fost o nereuşită americană 87 de ani în urmă şi este astăzi ,tot o nereuşită.

Relative la subiect: Iraq, Politica externă a SUA

Reclame