36 cititori în aceest moment

Relative la subiect

 

Noi mesaje

 

Reclame

Versiune pentru copiat

În mǎsuri de securitate , USA improvizeazǎ la cinci ani dupa 11 Septembrie

de Daniel Pipes
New York Sun
5 Septembrie 2006

Original în Englezǎ: U.S. Improvising on Security Five Years After 9/11
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Cei cinci ani de la atacurile din 11 Septembrie 2001, în restrospectivǎ, au fost ca un atelier perpetuu în care americanii s-au certat asupra naturii inamicului lor și a modurilor cum sǎ-l învingǎ.

De-a lungul acestui drum s-au facut o mulțime de greșeli, de la declarația Secretarului de Stat Colin Powell , cum cǎ “11 Septembrie nu trebuie considerat ca ceva înfǎptuit de arabi sau islamici”, pânǎ la interzicerea îmbarcǎrii unui arab pe avion deoarece purta o flanea scrisǎ în limba arabǎ. Ceeace mǎ impresioneazǎ pe mine totuși, este cum americanii și-au îmbunǎtǎțit în mod constant deși destul de încet, modul de înțelegere a inamicului, dupǎ cum poate fi vǎzut peste tot, de la retorica prezidențialǎ pânǎ la mǎsurile de securitate pe avioane. O mare parte din aceastǎ evoluție a fost improvizatǎ – folosind unelte existente cu metode noi, pǎstrând legi vechi dar aplicându-le în circumstanțe noi.

Iatǎ un exemplu : Hamid Hayat, de 23 de ani , un muncitor la împachetarea cireșilor din Lodi, California, a fost condamnat în Aprilie 2006 pentru furnizare de support material teroriștilor , prin participarea la antrenament paramilitar într-o tabǎrǎ din Pakistan în 2003 și 2004. În cursul anchetei, pe când a fost întrebat cu cine altcineva a fost in tabǎra teroristǎ, Hayat a indicat pe vǎrul sǎu de 18 ani, nǎscut în America , Jaber Ismail, spunând cǎ acesta “ fusese cam cu doi ani în urmǎ”. A fost dl. Ismail în aceiași tabǎrǎ ? “ Nu sunt sigur dar vǎ spun cǎ a fost într-o tabǎrǎ” , a rǎspus el. Hayat a și-a modificat ulterior povestea , spunând cǎ Dl. Ismail și o altǎ rudǎ “ nu au vorbit cu mine despre plecarea spre vreo tabǎrǎ sau despre altceva. Dar, știți, sunt sigur cǎ au fost….. pentru cǎ ei au învǎțat Coranul”.

În realitate, Dl. Ismail a trǎit în Pakistan timp de patru ani, împreunǎ cu tatǎl sǎu, Muhammad, un cetǎțean American naturalizat în vârstǎ de 45 de ani, nǎscut în Pakistan, precum și cu mama și doi frați ai sǎi.

Dupǎ cum era de așteptat, Jaber a explicat anii sǎi în Pakistan în mod nevinovat: “Am învǎțat Coranul deoarece era important pentru mama." Jaber și Muhammad Ismail erau atât de apropiați de Hayat cǎ aceștia îl aveau drept “contact în caz de urgențǎ” , pe pașapoartele lor.

La întoarcerea din Pakistan spre Lodi , pe 21 Aprilie, familia Ismail a schimbat avionul în Hong Kong. La trei membrii ai familiei li s-a permis sǎ continue cǎlǎtoria dar dl.Jaber Iamail și tatǎl sǎu au fost opriți, așa cǎ s-au re-întors în Pakistan. Pe când încercau din nou peste douǎ sǎptǎmâni ei au aflat cǎ deși nu erau învinuiți de nici o crimǎ, se aflǎ totuși pe o listǎ a guvernului American de urmǎrire a teroriștilor și cǎ pot reveni în Statele Unite numai dupa ce "clarificǎ situația" cu ambasada din Pakistan. Aceasta însemna sǎ se lase interogați de cǎtre FBI și testați la un detector de miniciuni, ceeace ei au refuzat.

Pe 9 August Sindicatul Drepturilor Civile Americane (ACLU) a înaintat o plângere cǎtre Ministerul Securitǎții Naționale (DHS), plângându-se cǎ familiei Ismail li s-au lezat drepturile civile. Avocatul ACLU, Julia Harumi Mass a spus : “ Ei doresc sǎ revinǎ acasǎ și în mod absolut ei au acest drept. Ei nu pot fi forțați sǎ renunțe la acest drept sub amenințarea cu exilul.” Directorul programului de siguranțǎ și securitate aviaticǎ de la Universitatea din California de Sud, Michael Barr, a socotit “ foarte fǎrǎ precedent ” pentru cetǎțenii americani , sǎ le fie lezatǎ cetǎțenia astfel. Usama Ismail, de 20 de ani, s-a plâns ca fratele si tatǎl sǎu sunt tratați ca “ niște strǎini sau ceva similar “.

Este excluderea familiei Ismail legalǎ ?

Ca sǎ obțin o idee mai clarǎ asupra legii pe baza cǎreia au operat salariații federali , m-am îndreptat cǎtre fostul șef al secției de securitate naționalǎ de la Biroul de Emigrare si Aplicare a Legilor Vamale din Miami ,William West. " Este o decizie rarǎ dar în limitele legii”, mi-a explicat el.

"Sectiunea 215 din Actul N.8 de Imigrare și Nationalitate, USC 1185 prevede reguli asupra “controlului cǎlǎtoriilor”, pentru intrarea și ieșirea cetǎțenilor. Cetǎțenii americani vor folosi pașapoartele lor numai în cadrul regulilor , regulamentelor și a prevederilor , dupǎ cum au fost ele eliberate și decise de cǎtre președinte. Restricțiile în cǎlǎtoriile cetǎțenilor americani sunt rar folosite (și de obicei ca sǎ împiedice fuga criminalilor sau a celor suspectați în legǎturǎ cu securitatea naționalǎ). Legea prevede totuși și pentru controlul intrǎrilor.

Dl. West se așteaptǎ cǎ familiei Ismail ” li se va permite în cele din urmǎ sa revinǎ în țarǎ . Dar pânǎ una alta, DHS are baza legalǎ pentru a-i exclude. “

DHS, nu numai cǎ a aplicat legea cu scopul de scrutinizare a unor posibili islamiști primejdioși dar reacția sa sugereazǎ o breșǎ în concepție însuși, semnalizând faptul cǎ guvernul American vede “naționalitatea” în cadrul islamismului radical ca incompatibilǎ cu cetǎțenia americanǎ. Astfel improvizeazǎ americanii și astfel fac ei progrese gradate in cadrul rǎzboiului împotriva terorii.

Relative la subiect: Contra-terorism, Imigrare, Islamul radical, Musulmani în Statele Unite

Reclame